1 Celce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atoputernic, 2 zice despre Domnul: ,,El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!``
3 Da, El te scapă de laţul vînătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. 4 El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde supt aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! 5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care sboară ziua, 6 nici de ciuma, care umblă în întunerec, nici de molima, care bîntuie ziua nameaza mare.
7 O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. 8 Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.
9 Pentrucă zici: ,,Domnul este locul meu de adăpost!`` şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, 10 de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.
11 Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; 12 şi ei te vor duce pe mîni, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. 13 Vei păşi peste lei şi peste năpîrci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. -
14 ,,Fiindcă Mă iubeşte-zice Domnul-deaceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. 15 Cînd Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strîmtorare, îl voi izbăvi şi -l voi proslăvi. 16 Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi -i voi arăta mîntuirea Mea``.