11 De aceea voi, cari altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia cari se cheamă tăiaţi împrejur, şi cari sînt tăiaţi împrejur în trup de mîna omului: 12 aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. 13 Dar acum, în Hristos Isus, voi, cari odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sîngele lui Hristos. 14 Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul dela mijloc care -i despărţea, 15 şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orînduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuş un singur om nou, făcînd astfel pace; 16 şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într'un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. 17 El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. 18 Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într'un Duh. 19 Aşa dar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, 20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. 21 În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfînt în Domnul. 22 Şi prin El şi voi sînteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.