11 După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor. 12 Am ajuns la Siracusa, şi am rămas acolo trei zile. 13 De acolo, am mers înainte pe lîngă coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vîntul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole, 14 unde am dat peste nişte fraţi, cari ne-au rugat să mai rămînem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma. 15 Din Roma ne-au ieşit înainte, pînă în ,,Forul lui Apiu``, şi pînă la ,,Cele trei Cîrciumi``, fraţii, cari auziseră despre noi. Cînd i -a văzut Pavel, a mulţămit lui Dumnezeu, şi s'a îmbărbătat. 16 Cînd am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s'a îngăduit să rămînă într'un loc deosebit cu un ostaş care -l păzea.