1 Dupăce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. 2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obicinuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care -l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare. 3 Pavel strînsese o grămadă de mărăcini, şi -i pusese pe foc; o năpîrcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s'a lipit de mîna lui. 4 Barbarii, cînd au văzut năpîrca spînzurată de mîna lui, au zis unii către alţii: ,,Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea` nu vrea să -l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.`` 5 Pavel a scuturat năpîrca în foc, şi n'a simţit niciun rău. 6 Oamenii aceia se aşteptau să -l vadă umflîndu-se sau căzînd deodată mort; dar, dupăce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întîmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.
7 În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne -a primit şi ne -a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile. 8 Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s'a dus la el, s'a rugat, a pus mînile peste el, şi l -a vindecat. 9 Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi. 10 Ni s'a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.``