1 Cînd trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. 2 Ucenicii Lui L-au întrebat: ,,Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s'a născut orb?`` 3 Isus a răspuns: ,,N'a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s'a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. 4 Cît este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celuice M'a trimes; vine noaptea, cînd nimeni nu mai poate să lucreze. 5 Cît sînt în lume, sînt Lumina lumii.`` 6 După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pămînt şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, 7 şi i -a zis: ,,Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului`` (care, tîlmăcit, însemnează: Trimes). El s'a dus, s'a spălat, şi s'a întors văzînd bine.
8 Vecinii şi ceice -l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: ,,Nu este acesta celce şedea şi cerşea?`` 9 Unii ziceau: ,,El este.`` Alţii ziceau: ,,Nu; dar seamănă cu el.`` Şi el însuş zicea: ,,Eu sînt.`` 10 Deci i-au zis: ,,Cum ţi s'au deschis ochii?`` 11 El a răspuns: ,,Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi -a uns ochii, şi mi -a zis: ,Du-te la scăldătoarea Siloamului, şi spală-te.` M'am dus, m'am spălat, şi mi-am căpătat vederea.`` 12 ,,Unde este omul acela``, l-au întrebat ei. El a răspus: ,,Nu ştiu.``
13 Au adus la Farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. 14 Şi era o zi de Sabat cînd făcuse Isus tină, şi -i deschisese ochii. 15 Din nou, Fariseii l-au întrebat şi ei cum şi -a căpătat vederea. Şi el le -a zis: ,,Mi -a pus tină pe ochi, m'am spălat, şi văd.`` 16 Atunci unii din Farisei au început să zică: ,,Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentrucă nu ţine Sabatul.`` Alţii ziceau: ,,Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?`` Şi era desbinare între ei. 17 Iarăş au întrebat pe orb: ,,Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi -a deschis ochii?`` ,,Este un prooroc``, le -a răspuns el.
18 Iudeii n'au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, pînă n'au chemat pe părinţii lui. 19 Şi cînd i-au venit părinţii, i-au întrebat: ,,Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s'a născut orb? Cum dar vede acum?`` 20 Drept răspuns, părinţii lui au zis: ,,Ştim că acesta este fiul nostru, şi că s'a născut orb. 21 Dar cum vede acum, sau cine i -a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi -l pe el; este în vîrstă, el singur poate vorbi despre ce -l priveşte.`` 22 Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentrucă se temeau de Iudei; căci Iudeii hotărîseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. 23 De aceea au zis părinţii lui: ,,Este în vîrstă, întrebaţi -l pe el.``
24 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, şi i-au zis: ,,Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos.`` 25 El a răspuns: ,,Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.`` 26 Iarăş l-au întrebat: ,,Ce ţi -a făcut? Cum ţi -a deschis ochii?`` 27 ,,Acum v'am spus``, le -a răspuns el, ,,şi n'aţi ascultat. Pentruce voiţi să mai auziţi încăodată? Doar n'aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!`` 28 Ei l-au ocărît, şi i-au zis: ,,Tu eşti ucenicul Lui, noi sîntem ucenicii lui Moise. 29 Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.`` 30 ,,Aici este mirarea``, le -a răspuns omul acela, ,,că voi nu ştiţi de unde este, şi totuş, El mi -a deschis ochii. 31 Ştim că Dumnezeu n'ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. 32 De cînd este lumea, nu s'a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. 33 Dacă omul acesta n'ar veni dela Dumnezeu, n'ar putea face nimic.`` 34 ,,Tu eşti născut cu totul în păcat``, i-au răspuns ei, ,,şi vrei să ne înveţi pe noi?`` Şi l-au dat afară.
35 Isus a auzit că l-au dat afară; şi, cînd l -a găsit, i -a zis: ,,Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?`` 36 El a răspuns: ,,Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?`` 37 ,,L-ai şi văzut``, i -a zis Isus, ,,şi cel care vorbeşte cu tine, Acela este.`` 38 ,,Cred, Doamne``, I -a zis el; şi I s'a închinat. 39 Apoi Isus a zis: ,,Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca ceice nu văd, să vadă, şi ceice văd, să ajungă orbi.`` 40 Unii din Fariseii cari erau lîngă el, cînd au auzit aceste vorbe, I-au zis: ,,Doar n'om fi şi noi orbi!`` 41 ,,Dacă aţi fi orbi``, le -a răspuns Isus, ,,n'aţi avea păcat; dar acum ziceţi: ,Vedem.` Tocmai de aceea, păcatul vostru rămîne.``