1 Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s'au adunat la Isus. 2 Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzînd cu mînile necurate, adică nespălate. - 3 Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănîncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mînile, după datina bătrînilor. 4 Şi cînd se întorc din piaţă, nu mănîncă decît dupăce s'au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. - 5 Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: ,,Pentruce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?``
6 Isus le -a răspuns: ,,Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. 7 Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.`
8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.``
9 El le -a mai zis: ,,Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. 10 Căci Moise a zis: ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;`` şi: ,,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.`` 11 Voi, dimpotrivă, ziceţi: ,,Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, este ,Corban`, adică dat lui Dumnezeu, face bine; 12 şi nu -l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. 13 Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!``