1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2 ,,Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, în ziua curăţirii lui. Să -l aducă înaintea preotului. 3 Preotul să iasă afară din tabără, şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei, 4 preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cărmîz şi isop. 5 Preotul să poruncească să se junghie una din aceste păsări într'un vas de pămînt, în apă curgătoare. 6 Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cărmîzul şi isopul, şi să le moaie, împreună cu pasărea cea vie, în sîngele păsării junghiate în apa curgătoare. 7 Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră. Apoi să -l declare curat, şi să dea drumul păsării celei vii pe cîmp. 8 Cel ce se curăţeşte, trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul, şi să se scalde în apă; şi va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămînă şapte zile afară din cort. 9 În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprîncenele: tot părul să şi -l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, şi va fi curat.
10 A opta zi, să ia doi miei fără cusur, şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr'o efă de floarea făinii, ca dar de mîncare frămîntat cu untdelemn, şi un log (pahar) de untdelemn. 11 Preotul care face curăţirea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăţeşte şi toate lucrurile acestea, la uşa cortului întîlnirii. 12 Preotul să ia unul din miei, şi să -l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, ca dar legănat. 13 Să junghie mielul în locul unde se junghie jertfele de ispăşire şi arderile de tot, adică în locul sfînt; căci, la jertfa pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru prea sfînt. 14 Preotul să ia din sîngele jertfei de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare dela mîna dreaptă a lui, şi pe degetul cel mare dela piciorul drept. 15 Preotul să ia untdelemn din log, şi să toarne în palma mînii stîngi. 16 Preotul să-şi moaie degetul mînii drepte în untdelemnul din palma mînii stîngi, şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul înaintea Domnului. 17 Din untdelemnul care -i mai rămîne în mînă, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sîngelui dela jertfa pentru vină. 18 Iar untdelemnul care -i mai rămîne în mînă, preotul să -l pună pe capul celui ce se curăţeşte; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului. 19 Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţeşte de întinăciunea lui. În urmă să junghie arderea de tot. 20 Preotul să aducă pe altar arderea de tot şi darul de mîncare; şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat.
21 Dacă este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într'o parte şi într'alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare, şi un log de untdelemn. 22 Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celalt ca ardere de tot. 23 În ziua a opta, să aducă pentru curăţirea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa cortului întîlnirii, înaintea Domnului. 24 Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină, şi logul cu untdelemn; şi să le legene într'o parte şi într'alta, ca dar legănat, înaintea Domnului. 25 Să junghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sîngele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept. 26 Preotul să toarne untdelemn în palma mînii stîngi. 27 Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mîna dreaptă înaintea Domnului din untdelemnul care este în mîna stîngă a lui. 28 Iar din untdelemnul din mîna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte, şi pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sîngele jertfei pentru vină. 29 Ce mai rămîne din untdelemn în mînă, preotul să -l pună pe capul celui ce se curăţeşte, ca să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului. 30 Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea, 31 unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mîncare; şi preotul să facă ispăşire înaintea Domnului pentru cel ce se curăţeşte. 32 Aceasta este legea pentru curăţirea celui ce are o rană de lepră, şi nu poate să aducă tot ce este rînduit pentru curăţirea lui.``