23 Să faci o masă de lemn de salcîm; lungimea ei să fie de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate. 24 S'o poleieşti cu aur curat, şi să -i faci un chenar de aur de jur împrejur. 25 Să -i faci împrejur un pervaz de un lat de mînă; peste el să pui un chenar de aur de jur împrejur. 26 Să faci pentru masă patru verigi de aur, şi să pui verigile în cele patru colţuri, cari vor fi la cele patru picioare ale ei. 27 Verigile să fie lîngă pervaz, şi în ele se vor vîrî drugii ca să ducă masa. 28 Drugii să -i faci din lemn de salcîm, şi să -i acoperi cu aur; şi ei vor sluji la ducerea mesei. 29 Să -i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat. 30 Să pui pe masă pînile pentru punerea înainte, ca să fie necurmat înaintea Mea.