10 Timp de şase ani, să sameni pămîntul, şi să -i strîngi rodul. 11 Dar în al şaptelea, să -i dai răgaz, şi să -l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănînce săracii poporului tău, iar ce va mai rămînea, să mănînce fiarele depe cîmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.
12 Timp de şase zile, să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentruca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.
13 Să păziţi tot ce v'am spus, şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră.
14 De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea. 15 Să ţii sărbătoarea azimilor; timp de şapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mînile goale înaintea Mea. 16 Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintîi roade din munca ta, din ceeace vei sămăna pe cîmp; şi să ţii sărbătoarea strîngerii roadelor, la sfîrşitul anului, cînd vei strînge depe cîmp rodul muncii tale. 17 De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeu.
18 Să n'aduci cu pîne dospită sîngele jertfei Mele; şi grăsimea praznicului Meu să nu rămînă toată noaptea pînă dimineaţa.
19 Să aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pîrga celor dintîi roade ale pămîntului.