1 Fiule, dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul, 2 dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, dacă eşti prins de cuvintele gurii tale, 3 fă totuş lucrul acesta, fiule: desleagă-te, căci ai căzut în mîna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pămînt, şi stăruieşte de el. 4 Nu da somn ochilor tăi, nici aţipire pleoapelor tale! 5 Scapă din mîna lui cum scapă căprioara din mîna vînătorului, şi ca pasărea din mîna păsărarului...
6 Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! 7 Ea n'are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpîn; 8 totuş îşi pregăteşte hrana vara, şi strînge de ale mîncării în timpul secerişului. 9 Pînă cînd vei sta culcat, leneşule? Cînd te vei scula din somnul tău? 10 Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mînile ca să dormi!... 11 Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat.
12 Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, 13 clipeşte din ochi, dă din picior, şi face semne cu degetele. 14 Răutatea este în inima lui, urzeşte lucrurile rele într'una, şi stîrneşte certuri. 15 De aceea nimicirea îi va veni pe neaşteptate; va fi zdrobit deodată, şi fără leac.
16 Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sînt urîte: 17 ochii trufaşi, limba mincinoasă, mînile... cari varsă sînge nevinovat, 18 inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele cari aleargă repede la rău, 19 martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stîrneşte certuri între fraţi.