1 După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într'o vedenie, şi a zis: ,,Avrame, nu te teme; Eu sînt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.`` 2 Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.`` 3 Şi Avram a zis: ,,Iată că nu mi-ai dat sămînţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.`` 4 Atunci Cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: ,,Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.`` 5 Şi, după ce l -a dus afară, i -a zis: ,,Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.`` Şi i -a zis: ,,Aşa va fi sămînţa ta.`` 6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i -a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
7 Domnul i -a mai zis: ,,Eu sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpînire ţara aceasta.`` 8 Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpîni?`` 9 Şi Domnul i -a zis: ,,Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.`` 10 Avram a luat toate dobitoacele acestea, le -a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le -a despicat. 11 Păsările răpitoare s'au năpustit peste stîrvuri; dar Avram le -a izgonit.
12 La apusul soarelui, un somn adînc a căzut peste Avram; şi iată că l -a apucat o groază şi un mare întunerec. 13 Şi Domnul a zis lui Avram: ,,Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14 Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii. 15 Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită. 16 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi -a atins încă vîrful.``
17 După ce a asfinţit soarele, s'a făcut un întunerec adînc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr'un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. 18 În ziua aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram, şi i -a zis: ,,Seminţei tale dau ţara aceasta, dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, 19 şi anume; ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor, 20 a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor, 21 a Amoriţilor, a Cananiţilor, a Ghirgasiţilor şi a Iebusiţilor.``