1 (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. 2 Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii! 3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.
4 Într'adevăr, nimic nu -i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. 5 N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni. 6 Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i înveleşte. 7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima. 8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, 9 îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul. 10 Deaceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin, 11 şi zice: ,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?`` 12 Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile. 13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie: 14 căci în fiecare zi sînt lovit, şi în toate dimineţile sînt pedepsit. 15 Dacă aş zice: ,,Vreau să vorbesc ca ei,`` iată că n'aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
16 M'am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi -a fost truda, 17 pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.
18 Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd. 19 Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic. 20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! 21 Cînd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, 22 eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
23 Însă eu sînt totdeauna cu Tine, Tu m'ai apucat de mîna dreaptă; 24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. 25 Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine. 26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.
27 Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sînt necredincioşi. 28 Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.