1 (Un psalm al lui David.) Doamne, către Tine strig. Stînca mea! Nu rămînea surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă. 2 Ascultă glasul rugăciunilor mele, cînd strig către Tine, şi cînd îmi ridic mînile spre locaşul Tău cel Sfînt.
3 Nu mă lua de pe pămînt împreună cu cei răi şi cu oamenii nelegiuiţi, cari vorbesc de pace aproapelui lor şi, cînd colo, au răutate în inimă. 4 Răsplăteşte-le după lucrările lor şi după răutatea faptelor lor, răsplăteşte-le după lucrarea mînilor lor! Dă-le plata care li se cuvine! 5 Căci ei nu iau aminte la lucrările Domnului, la lucrarea mînilor Lui. Să -i doboare şi să nu -i mai scoale!
6 Binecuvîntat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele. 7 Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sînt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi -L laud prin cîntările mele.
8 Domnul este tăria poporului Său, El este Stînca izbăvitoare a unsului Său. 9 Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvîntează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.