11 Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile cari -l loviseră. S'au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să -i plîngă de milă şi să -l mîngîie. 12 Ridicîndu-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plîns. Şi-au sfîşiat mantalele, şi au aruncat cu ţărînă în văzduh deasupra capetelor lor. 13 Şi au şezut pe pămînt lîngă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să -i spună o vorbă, căci vedeau cît de mare îi este durerea.