5 Dumnezeul meu mi -a pus în inimă gîndul să adun pe mai mari, pe dregători şi poporul, ca să -i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întîi din robie, şi am văzut scris în ea cele ce urmează.
6 Iată pe cei din ţară cari s'au întors din robie, din aceia pe cari îi luase robi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi cari s'au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.
7 Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel: 8 fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi; 9 fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi; 10 fiii lui Arah, şase sute cincizeci şi doi; 11 fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece; 12 fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru; 13 fiii lui Zatu, opt sute patruzeci şi cinci; 14 fiii lui Zacai, şapte sute şasezeci; 15 fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt; 16 fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi opt; 17 fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci şi doi; 18 fiii lui Adonicam, şase sute şase zeci şi şapte; 19 fiii lui Bigvai, două mii şase zeci şi şapte; 20 fiii lui Adin, şase sute cincizeci şi cinci; 21 fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt; 22 fiii lui Haşum, trei sute douăzeci şi opt; 23 fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi patru; 24 fiii lui Harif, o sută doisprezece; 25 fiii lui Gabaon, nouăzeci şi cinci; 26 oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută optzeci şi opt; 27 oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt; 28 oamenii din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi; 29 oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei; 30 oamenii din Rama şi din Gheba, şase sute douăzeci şi unu; 31 oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi; 32 oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei; 33 oamenii din celalt Nebo, cincizeci şi doi; 34 fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci şi patru; 35 fiii lui Harim, trei sute douăzeci; 36 fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci; 37 fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi unu; 38 fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci.
39 Preoţi: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute şapte zeci şi trei; 40 fiii lui Imer, o mie cinci zeci şi doi; 41 fiii lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte; 42 fiii lui Harim, o mie şaptesprezece.
43 Leviţi: fiii lui Iosua şi lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru. 44 Cîntăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi opt. 45 Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt.
46 Slujitori ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot, 47 fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon, 48 fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai, 49 fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar, 50 fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda, 51 fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah, 52 fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefişim, 53 fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur, 54 fiii lui Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa, 55 fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah, 56 fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.
57 Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida, 58 fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel, 59 fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon.
60 Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi.
61 Iată pe ceice au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon, şi din Imer, şi cari n'au putut să-şi arate casa părintească şi neamul, ca dovadă că erau din Israel. 62 Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute patruzeci şi doi. 63 Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor. 64 Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n'au găsit -o. De aceea au fost daţi afară din preoţie, 65 şi dregătorul le -a spus să nu mănînce din lucrurile prea sfinte pînă nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim.