24 Am ales douăsprezece căpetenii dintre preoţi, pe Şerabia, Haşabia, şi zece din fraţii lor. 25 Am cîntărit înaintea lor argintul, aurul, şi uneltele, date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnicii şi căpeteniile lui, şi de toţi cei din Israel cari se aflau acolo. 26 Am dat în mînile lor şase sute cincizeci de talanţi de argint, unelte de argint de o sută de talanţi, o sută de talanţi de aur, 27 douăzeci de pahare de aur de o mie de darici, şi două vase de aramă frumoasă poleită, tot atît de scumpă ca aurul. 28 Apoi le-am zis: ,,Sînteţi închinaţi Domnului. Vasele acestea sînt lucruri sfinte, şi argintul şi aurul acestea sînt un dar de bună voie făcut Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri. 29 Fiţi cu ochii în patru, şi luaţi lucrurile acestea supt paza voastră, pînă le veţi cîntări înaintea căpeteniilor preoţilor şi înaintarea Leviţilor, şi înaintarea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Domnului.`` 30 Şi preoţii şi Leviţii au luat greutatea argintului, aurului şi vaselor, ca să le ducă la Ierusalim, în Casa Dumnezeului nostru.
31 Am plecat dela rîul Ahava, ca să ne ducem la Ierusalim, în a douăsprezecea zi a lunii întîia. Mîna Dumnezeului nostru a fost peste noi, şi ne -a păzit de loviturile vrăjmaşului şi de orice piedică pe drum. 32 Am ajuns la Ierusalim, şi ne-am odihnit acolo trei zile. 33 În ziua a patra, am cîntărit în Casa Dumnezeului nostru argintul, aurul şi vasele, pe cari le-am încredinţat lui Meremot, fiul lui Urie, preotul. Cu el era Eleazar, fiul lui Fineas, şi împreună cu ei Leviţii Iozabad, fiul lui Iosua, şi Noadia, fiul lui Binui. 34 Fiind cercetate toate după număr şi greutate, au pus atunci în scris greutatea tuturor.
35 Fiii robiei, întorşi din robie, au adus, ca ardere de tot Dumnezeului lui Israel, doisprezece viţei pentru tot Israelul, nouăzeci şi şase de berbeci, şaptezeci şi şapte de miei, şi doisprezece ţapi, ca jertfe ispăşitoare, toate ca ardere de tot Domnului. 36 Au dat poruncile împăratului dregătorilor împăratului şi cîrmuitorilor de dincoace de Rîu, cari au ajutat pe popor şi casa lui Dumnezeu.