17 Iată răspunsul trimes de împărat dregătorului Rehum, logofătului Şimşai, şi celorlalţi tovarăşi ai lui de slujbă, cari locuiau la Samaria şi în alte locuri de cealaltă parte a Rîului. ,,Sănătate, şi aşa mai departe. 18 Scrisoarea pe care ne-aţi trimes -o a fost cetită întocmai înaintea mea. 19 Am dat poruncă să se facă cercetări; şi s'a găsit că din vremuri vechi cetatea aceasta s'a răsculat împotriva împăraţilor, şi s'a dedat la răscoală şi la răzvrătire. 20 Au fost la Ierusalim împăraţi puternici, stăpîni peste toată ţara de dincolo de Rîu, şi cărora li se plătea bir, dare, şi drept de trecere pe drum. 21 Ca urmare, porunciţi să înceteze lucrările oamenilor acelora, şi să nu se mai zidească cetatea aceasta pînă ce nu vor avea o învoire din partea mea. 22 Vedeţi să nu vă abateţi dela porunca aceasta, ca să nu crească răul acela spre paguba împăraţilor.``
23 Îndată ce s'a citit cuprinsul scrisorii împăratului Artaxerxe înaintea lui Rehum, înaintea logofătului Şimşai, şi înaintea tovarăşilor lor de slujbă, s'au dus în grabă la Ierusalim la Iudei, şi i-au oprit cu silă şi cu putere dela lucrările lor. 24 Atunci s'a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim, şi a fost oprită pînă în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul Perşilor.