1 Cînd a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci poporul s'a strîns ca un singur om la Ierusalim. 2 Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi, s'au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. 3 Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele ţării, şi au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineaţă şi de seară. 4 Au prăznuit sărbătoarea corturilor, cum este scris, şi au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi. 5 După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă şi pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe cari le aducea fiecare, ca daruri de bună voie Domnului. 6 Din cea dintîi zi a lunii a şaptea, au început să aducă Domnului arderi de tot. Însă temeliile Templului Domnului nu erau încă puse. 7 Au dat argint cioplitorilor de piatră şi tîmplarilor, şi merinde, băuturi şi untdelemn Sidonienilor şi Tirienilor, ca să aducă pe mare pînă la Iafo lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cir, împăratul Perşilor.