1 Abia a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Asa. Pe vremea lui, ţara a avut odihnă zece ani. 2 Asa a făcut ce este bine şi plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său. 3 A îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărîmat stîlpii idoleşti şi a tăiat Astarteele. 4 A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi să împlinească legea şi poruncile. 5 A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile şi stîlpii închinaţi soarelui. Şi împărăţia a avut pace supt el. 6 A zidit cetăţi întărite în Iuda; căci ţara a fost liniştită, şi împotriva lui n'a fost război în anii aceia, pentrucă Domnul i -a dat odihnă. 7 El a zis lui Iuda: ,,Să zidim aceste cetăţi, şi să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porţi şi cu zăvoare; ţara este încă a noastră, căci am căutat pe Domnul, Dumnezeul nostru. L-am căutat, şi El ne -a dat odihnă de toate părţile.`` Au zidit dar, şi au izbutit. 8 Asa avea o oştire de trei sute de mii de oameni din Iuda, cari purtau scut şi suliţă, şi două sute optzeci de mii din Beniamin, cari purtau scut şi trăgeau cu arcul, toţi oameni viteji.
9 Zerah, Etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de cară, şi a înaintat pînă la Mareşa. 10 Asa a mers înaintea lui, şi s'au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lîngă Mareşa. 11 Asa a chemat pe Domnul, Dumnezeul lui, şi a zis: ,,Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim, şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!`` 12 Domnul a lovit pe Etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi Etiopienii au luat -o la fugă. 13 Asa şi poporul care era cu el i -a urmărit pînă la Gherar, şi Etiopienii au căzut fără să-şi poată scăpa viaţa, căci au fost nimiciţi de Domnul şi de oştirea Lui. Asa şi poporul lui au făcut o pradă mare; 14 au bătut toate cetăţile din împrejurimile Gherarului, căci groaza Domnului căzuse peste ele, şi au jăfuit toate cetăţile, a căror pradă era mare. 15 Au lovit şi corturile turmelor, şi au luat cu ei o mare mulţime de oi şi de cămile. Apoi s'au întors la Ierusalim.