1 Solomon, fiul lui David, s'a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; şi l -a înălţat din ce în ce mai mult.
2 Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti; 3 şi Solomon s'a dus cu toată adunarea la înălţimea dela Gabaon. Acolo se afla cortul întîlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului. 4 Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i -l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim. 5 Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă pe care -l făcuse Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur. 6 Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul. Şi acolo, pe altarul de aramă care era înaintea cortului întîlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi de tot.