1 David a numărat poporul care era cu el, şi a pus peste ei căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute. 2 A pus o treime din popor supt porunca lui Ioab, o treime supt Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi o treime subt Itai din Gat. Şi împăratul a zis poporului: ,,Vreau să ies şi eu împreună cu voi.`` 3 Dar poporul a zis: ,,Să nu ieşi! Căci dacă vom lua -o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; şi cînd vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu eşti ca zece mii dintre noi, şi acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.`` 4 Împăratul le -a răspuns: ,,Voi face ce credeţi că este mai bine.`` Şi împăratul a stat lîngă poartă, în timp ce tot poporul ieşea cu sutele şi miile. 5 Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: ,,Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blînd cu tînărul Absalom!`` Şi tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.
6 Poporul a ieşit în cîmp înaintea lui Israel, şi bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim. 7 Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David, şi a fost o mare înfrîngere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni. 8 Lupta s'a întins pe tot ţinutul, şi pădurea a mîncat mai mult popor în ziua aceea decît a mîncat sabia.
9 Absalom s'a pomenit în faţa oamenilor lui David. Era călare pe un catîr. Catîrul a pătruns subt ramurile încîlcite ale unui mare stejar, şi capul lui Absalom s'a prins de stejar; a rămas astfel spînzurat între cer şi pămînt, şi catîrul care era subt el a trecut înainte. 10 Un om, văzînd lucrul acesta, a venit şi a spus lui Ioab: ,,Iată, am văzut pe Absalom spînzurat de un stejar.`` 11 Şi Ioab a zis omului care i -a adus ştirea aceasta: ,,L-ai văzut! De ce dar nu l-ai tăiat pe loc? Ţi-aş fi dat zece sicli de argint şi un brîu.`` 12 Dar omul acela a zis lui Ioab: ,,Chiar dacă aş cîntări în mîna mea o mie de sicli de argint, n'aş pune mîna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ţi -a dat -o împăratul ţie, lui Abişai şi lui Itai: ,Luaţi seama fiecare la tînărul Absalom!` 13 Şi dacă l-aşi fi omorît mişeleşte, nimic n'ar fi rămas ascuns împăratului, şi tu însuţi ai fi fost împotriva mea.`` 14 Ioab a zis: ,,Nu voi zăbovi atîta cu tine!`` Şi a luat trei săgeţi în mînă, şi le -a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viaţă în mijlocul stejarului. 15 Zece tineri, cari duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorît.
16 Ioab a sunat din trîmbiţă; şi poporul s'a întors, încetînd astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab. 17 Au luat pe Absalom, l-au aruncat într'o groapă mare din mijlocul pădurii, şi au pus peste el o grămadă foarte mare de petre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. 18 Pe cînd trăia, Absalom îşi ridicase un stîlp de aducere aminte în valea împăratului. Căci zicea: ,,N'am fii, prin cari să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.`` Şi a pus numele său stîlpului, care şi astăzi se numeşte stîlpul lui Absalom.