31 David a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el: ,,Rupeţi-vă hainele, încingeţi-vă cu saci, şi bociţi-vă înaintea lui Abner!`` Şi împăratul David mergea în urma sicriului. 32 Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul, şi a plîns la mormîntul lui Abner, şi tot poporul plîngea.
33 Împăratul a făcut următoarea cîntare de jale pentru Abner, şi a zis: ,,Să moară Abner cum moare un mişel?
34 N'aveai nici mînile legate, Nici picioarele puse în lanţuri Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!`` Şi tot poporul a plîns şi mai mult după Abner. 35 Tot poporul s'a apropiat de David ca să -l facă să mănînce ceva, cît era încă ziuă; dar David a jurat, zicînd: ,,Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă voi gusta pîne sau alt ceva înainte de... apusul soarelui!`` 36 Lucrul acesta a fost cunoscut şi plăcut la tot poporul; toţi au găsit că era bine ce făcuse împăratul. 37 Tot poporul şi tot Israelul au înţeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului. 38 Împăratul a zis slujitorilor săi: ,,Nu ştiţi că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel? 39 Eu sînt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; şi oamenii aceştia, fiii Ţeruiei, sînt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!``