1 Ana s'a rugat, şi a zis: ,,Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea... a fost înălţată de Domnul; Mi s'a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, Căci mă bucur...... de ajutorul Tău.
2 Nimeni nu este sfînt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decît Tine; Nu este stîncă aşa ca Dumnezeul nostru. 3 Nu mai vorbiţi cu atîta îngîmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mîndrie; Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, Şi toate faptele sînt cîntărite de El. 4 Arcul celor puternici s'a sfărîmat, Şi cei slabi sînt încinşi cu putere. 5 Cei ce erau sătui, se închiriază pentru pîne, Şi ceice erau flămînzi se odihnesc; Chiar cea stearpă naşte de şapte ori, Şi cea care... avea mulţi copii stă lîncezită. 6 Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo. 7 Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă 8 El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să -i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; Căci ai Domnului sînt stîlpii... pămîntului, Şi pe ei a aşezat El lumea.
9 El va păzi paşii prea iubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întunerec; Căci omul nu va birui prin putere. 10 Vrăjmaşii Domnului vor tremura, Din înălţimea cerului El Îşi va arunca tunetul asupra lor; Domnul... va judeca marginile pămîntului. El va da Împăratului Său putere, Şi El va înălţa tăria...... Unsului Lui``.
11 Elcana s'a dus acasă, la Rama, şi copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli.