1 Iefta, Galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta. 2 Nevasta lui Galaad i -a născut fii, cari, făcîndu-se mari, au izgonit pe Iefta, şi i-au zis: ,,Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei.`` 3 Şi Iefta a fugit de la fraţii lui, şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni fără căpătîi s-au strîns la Iefta, şi făceau plimbări cu el.
4 După cîtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel. 5 Şi pe cînd fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrînii Galaadului s'au dus să caute pe Iefta din ţara Tob. 6 Ei au zis lui Iefta: ,,Vino de fii căpetenia noastră, şi să batem pe fiii lui Amon.`` 7 Iefta a răspuns bătrînilor Galaadului: ,,Nu m'aţi urît voi, şi nu m'aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentruce veniţi la mine acum cînd sînteţi în strîmtorare?`` 8 Bătrînii Galaadului au zis lui Iefta: ,,Ne întoarcem la tine acum, ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon, şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.`` 9 Iefta a răspuns bătrînilor Galaadului: ,,Dacă mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon, şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?`` 10 Bătrînii Galaadului au zis lui Iefta: ,,Domnul să ne audă, şi să judece, dacă nu vom face ce spui.`` 11 Şi Iefta a pornit cu bătrînii Galaadului. Poporul l -a pus în fruntea lui, şi l -a aşezat căpetenie, şi Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Miţpa, toate cuvintele pe cari le rostise.
12 Iefta a trimes soli împăratului fiilor lui Amon, ca să -i spună: ,,Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?`` 13 Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: ,,Pentrucă Israel, cînd s'a suit din Egipt, a pus mîna pe ţara mea, dela Arnon pînă la Iaboc şi Iordan. Dă-mi -o înapoi acum de bună voie.`` 14 Iefta a trimes iarăş soli împăratului fiilor lui Amon, 15 ca să -i spună: ,,Aşa vorbeşte Iefta. ,Israel n'a pus mîna pe ţara Moabului, nici pe ţara fiilor lui Amon. 16 Căci, cînd s'a suit Israel din Egipt, a mers în pustie pînă la marea Roşie şi a ajuns la Cades. 17 Atunci Israel a trimes soli împăratului Edomului, ca să -i spună: ,Lasă-mă să trec prin ţara ta.` Dar împăratul Edomului n'a voit. A trimes şi la împăratul Moabului, şi nici el n'a vrut. Şi Israel a rămas la Cades.
18 Apoi a mers prin pustie, a ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului, şi a venit la răsăritul ţării Moabului; au tăbărît dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului. 19 Israel a trimes soli lui Sihon, împăratul Amoriţilor, împăratul Hesbonului. Şi Israel i -a zis: ,Lasă-mă să trec prin ţara ta pînă la locul spre care mergem.` 20 Dar Sihon n'a avut încredere în Israel, ca să -l lase să treacă pe ţinutul lui; şi -a strîns tot poporul, a tăbărît la Iahat, şi a luptat împotriva lui Israel. 21 Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mînile lui Israel, care i -a bătut. Israel a pus mîna pe toată ţara Amoriţilor, cari erau aşezaţi în ţara aceasta. 22 Au pus mîna pe tot ţinutul Amoriţilor, dela Arnon pînă la Iaboc, şi dela pustie pînă la Iordan. 23 Şi acum, cînd Domnul, Dumnezeul lui Israel, a izgonit pe Amoriţi dinaintea poporului Său Israel, tu să le stăpîneşti ţara? 24 Oare ce-ţi dă în stăpînire dumnezeul tău Chemoş, nu vei stăpîni? Şi tot ce ne -a dat în stăpînire Domnul, Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpînim! 25 Eşti tu mai bun decît Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului? S'a certat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui? 26 Iată că sînt trei sute de ani de cînd locuieşte Israel la Hesbon şi în satele din jurul lui, la Aroer şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile cari sînt pe malul Arnonului: pentruce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta? 27 Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcîndu-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon.`` 28 Împăratul fiilor lui Amon n'a ascultat cuvintele pe cari a trimes Iefta să i le spună.