22 Abimelec stăpînise trei ani peste Israel. 23 Atunci Dumnezeu a trimes un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec, 24 pentru ca şi cruzimea săvîrşită cu cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-şi ia pedeapsa, şi sîngele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care -i ucisese, şi asupra locuitorilor Sihemului, cari -l ajutaseră să ucidă pe fraţii săi. 25 Locuitorii Sihemului au pus la pîndă împotriva lui, pe vîrfurile munţilor, nişte oameni, cari jăfuiau pe toţi cei ce treceau pe lîngă ei, pe drum. Şi lucrul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Abimelec.
26 Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi, şi au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el! 27 Au ieşit la cîmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii, şi au început să se veselească; au intrat în casa dumnezeului lor, au mîncat şi au băut, şi au blestemat pe Abimelec. 28 Şi Gaal, fiul lui Ebed, zicea: ,,Cine este Abimelec, şi cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal, şi nu este Zebul, îngrijitorul lui? Slujiţi bărbaţilor lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec? 29 Oh! dacă aş fi eu stăpînul acestui popor, aş răsturna pe Abimelec``. Şi despre Abimelec zicea: ,,Strînge-ţi oştirea şi ieşi``!
30 Zebul, cîrmuitorul cetăţii, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, şi s'a aprins de mînie. 31 A trimes pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să -i spună: ,,Iată, Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem, şi au răsculat cetatea împotriva ta. 32 Acum, pleacă noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi stai la pîndă în cîmp. 33 Dimineaţa, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetăţii. Şi cînd Gaal şi poporul care este cu el vor ieşi împotriva ta, să -i faci ce-ţi vor îngădui puterile.
34 Abimelec şi tot poporul care era cu el au plecat noaptea, şi s'au pus la pîndă lîngă Sihem, împărţiţi în patru cete. 35 Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit, şi a stătut la intrarea porţii cetăţii. Abimelec şi tot poporul care era cu el s'au sculat atunci dela pîndă. 36 Gaal a zărit poporul, şi a zis lui Zebul: ,,Iată un popor care se pogoară din vîrful munţilor.`` Zebul i -a răspuns: ,,Este umbra munţilor pe cari -i iei drept oameni.`` 37 Gaal, luînd iarăş cuvîntul, a zis: ,,Este chiar un popor care se pogoară de pe înălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.`` 38 Zebul i -a răspuns: ,,Unde îţi este acum gura, cu care ziceai: ,Cine este Abimelec, ca să -i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care -l dispreţuiai tu? Mergi acum, şi luptă-te cu el!`` 39 Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului, şi s'a luptat cu Abimelec. 40 Urmărit de Abimelec, a luat -o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameni au căzut morţi pînă la intrarea porţii. 41 Abimelec s'a oprit la Aruma. Şi Zebul a izgonit pe Gaal şi pe fraţii lui, cari n'au putut să rămînă la Sihem.
42 A douazi, poporul, a ieşit la cîmp. Abimelec, căruia i s'a dat de ştire, 43 şi -a luat ceata, a împărţit -o în trei părţi, şi s'a pus la pîndă în cîmp. Văzînd că poporul ieşea din cetate, s'a sculat împotriva lor, şi i -a bătut. 44 Abimelec şi cetele cari erau cu el au pornit înainte şi s'au aşezat la intrarea porţii cetăţii: două din aceste cete s'au aruncat asupra tuturor celorce erau în cîmp, şi i-au bătut. 45 Abimelec a bătut cetatea toată ziua; a luat -o, şi a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărîmat cetatea pînă în temelie, şi a presărat sare peste ea.
46 La auzul acestui lucru, toţi locuitorii turnului Sihemului s'au dus în cetăţuia casei dumnezeului Berit. 47 S'a dat de ştire lui Abimelec că toţi locuitorii turnului Sihemnului s'au strîns acolo. 48 Atunci Abimelec s'a suit pe muntele Ţalmon, el şi tot poporul care era cu el. A luat o secure în mînă, a tăiat o ramură de copac, a luat -o şi a pus -o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: ,,Aţi văzut ce am făcut? Grăbiţi-vă şi faceţi şi voi ca mine.`` 49 Şi au tăiat fiecare cîte o ramură, şi au mers după Abimelec; au aşezat ramurile lîngă cetăţuie, şi i-au dat foc ei şi celor ce se aflau în ea. Aşa au perit toţi oamenii din turnul Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbaţi şi femei.
50 Abimelec a pornit împotriva Tebeţului. A împresurat Tebeţul, şi l -a luat. 51 În mijlocul cetăţii era un turn tare, unde au fugit toţi locuitorii cetăţii, bărbaţi şi femei; au încuiat uşile după ei, şi s'au suit pe acoperişul turnului. 52 Abimelec a ajuns pînă la turn; l -a bătut, şi s'a apropiat de uşa turnului ca să -i pună foc. 53 Atunci o femeie a aruncat o piatră de rîşniţă pe capul lui Abimelec, şi i -a sfărîmat ţeasta capului. 54 Îndată el a chemat pe tînărul care -i purta armele, şi i -a zis: ,,Scoate-ţi sabia, şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: ,L -a omorît o femeie.`` Tînărul l -a străpuns cu sabia, şi a murit. 55 Cînd au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă. 56 Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care -l făcuse tatălui său, ucizînd pe cei şaptezeci de fraţi ai lui; 57 şi Dumnezeu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care -l făcuseră. Astfel s'a împlinit faţă de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.