1 Dacă, în ţara pe care ţi -o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul tău, se găseşte întins în mijlocul unui cîmp un om ucis, fără să se ştie cine l -a lovit, 2 bătrînii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea dela trupul mort pînă în cetăţile de primprejur. 3 Cînd se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrînii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug. 4 Să ducă viţeaua aceea într'o vale cu apă care nu seacă niciodată şi unde nu se ară nici nu se seamănă; şi acolo, să taie capul viţelei în vale. 5 Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i -a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să -I slujească şi să binecuvinteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire. 6 Toţi bătrînii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele mînile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale. 7 Şi, luînd cuvîntul, să zică: ,,Mînile noastre n'au vărsat sîngele acesta, şi ochii noştri nu l-au văzut vărsîndu-se. 8 Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sîngele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel.`` Şi sîngele acela nu -i va fi pus în socoteală. 9 Astfel trebuie să curăţi din mijlocul tău sîngele nevinovat, făcînd ce este plăcut înaintea Domnului.