1 Dupăce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile acelea a căror ţară ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, dupăce le vei izgoni şi vei locui în cetăţile şi în casele lor, 2 să desparţi trei cetăţi în mijlocul ţării pe care ţi -o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul tău. 3 Să faci drumuri, şi să împarţi în trei părţi ţinutul ţării pe care ţi -o va da ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci aşa, pentruca orice ucigaş să poată fugi în cetăţile acestea.
4 Legea aceasta să fie pentru ucigaşul care va fugi acolo ca să-şi scape viaţa, cînd va omorî fără voie pe aproapele său, fără să -i fi fost vrăjmaş mai înainte. 5 Aşa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mîna, ca să taie copacul, ferul scapă din coadă, loveşte pe tovarăşul său, şi -l omoară. Atunci el să fugă într'una din cetăţile acestea ca să-şi scape viaţa; 6 pentru ca nu cumva răsbunătorul sîngelui, aprins de mînie şi urmărind pe ucigaş, să -l ajungă, fiind prea lung drumul, şi să lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu fusese vrăjmaş aproapelui său. 7 De aceea îţi dau porunca aceasta: Să desparţi trei cetăţi. 8 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi hotarele, cum a jurat părinţilor tăi, şi-ţi va da toată ţara pe care a făgăduit părinţilor tăi că ţi -o va da, 9 -numai să păzeşti şi să împlineşti toate aceste porunci pe cari ţi le dau astăzi, ca să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să umbli totdeauna pe căile Lui-atunci să mai adaugi trei cetăţi la cele trei, 10 pentruca să nu fie vărsat sîngele celui nevinovat în mijlocul ţării pe care ţi -o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, şi astfel să fii vinovat de omor.
11 Dar dacă un om fuge într'una din aceste cetăţi, dupăce a întins laţuri aproapelui său din vrăjmăşie împotriva lui, dupăce s'a aruncat asupra lui şi l -a lovit aşa încît i -a pricinuit moartea, 12 bătrînii din cetatea lui să trimeată să -l prindă şi să -l dea în mînile răzbunătorului sîngelui, ca să moară. 13 Să n'ai milă de el, şi să ştergi din Israel sîngele celui nevinovat, ca să fii fericit.