32 Întreabă vremurile străvechi, cari au fost înaintea ta, din ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om pe pămînt, şi cercetează dela o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întîmplare aşa de mare, şi s'a auzit vreodată aşa ceva? 33 A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu? 34 A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mînă tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi subt ochii voştri? 35 Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. 36 Din cer, te -a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe; şi, pe pămînt, te -a făcut să vezi focul Lui cel mare, şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului. 37 El a iubit pe părinţii tăi, şi de aceea a ales sămînţa lor după ei; El însuş te -a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare. 38 El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr şi mai tari decît tine, ca să te ducă în ţara lor, şi să ţi -o dea în stăpînire, cum vezi azi. 39 Să ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pămînt, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. 40 Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe cari ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai zile multe în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, pe vecie.``