50 Domnul a vorbit lui Moise în cîmpia Moabului, lîngă Iordan în faţa Ierihonului. Şi a zis: 51 ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Dupăce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului, 52 să izgoniţi dinaintea voastră pe toţi locuitorii ţării, să le dărîmaţi toţi idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate, şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe. 53 Să luaţi ţara în stăpînire, şi să vă aşezaţi în ea; căci Eu v'am dat ţara aceasta, ca să fie moşia voastră. 54 Să împărţiţi ţara prin sorţi, după familiile voastre. Celor ce sînt în număr mai mare, să le daţi o parte mai mare, şi celor ce sînt în număr mai mic, să le daţi o parte mai mică. Fiecare să stăpînească ce -i va cădea la sorţi; s'o luaţi în stăpînire, după seminţiile părinţilor voştri. 55 Dar dacă nu veţi izgoni dinaintea voastră pe locuitorii ţării, aceia dintre ei pe cari îi veţi lăsa, vă vor fi ca nişte spini în ochi şi ca nişte ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmaşi în ţara în care veţi merge să vă aşezaţi. 56 Şi vă voi face şi vouă cum hotărîsem să le fac lor.``