1 Apoi am văzut pogorîndu-se din cer un înger, care ţinea în mînă cheia Adîncului şi un lanţ mare. 2 El a pus mîna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l -a legat pentru o mie de ani. 3 L -a aruncat în Adînc, l -a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, pînă se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme.
4 Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s'a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. 5 Ceilalţi morţi n'au înviat pînă nu s'au sfîrşit cei o mie de ani. Aceasta este întîia înviere. 6 Fericiţi şi sfinţi sînt ceice au parte de întîia înviere! Asupra lor a doua moarte n'are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.