6 Şi am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentruca s'o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. 7 El zicea cu glas tare: ,,Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi -I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!``
8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: ,,A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!``
9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: ,,Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, 10 va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. 11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n'au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!
12 Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
13 Şi am auzit un glas din cer, care zicea: ,,Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, cari mor în Domnul!`` -,,Da``, zice Duhul; ,,ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!``