1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. 3 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. 4 Cine zice: ,,Îl cunosc``, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. 5 Dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El. 6 Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.