31 Domnul a făcut să sufle de peste mare un vînt, care a adus prepeliţe, şi le -a răspîndit peste tabără cale cam de o zi într'o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberii. Aveau o înălţime de aproape doi coţi dela faţa pămîntului. 32 În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s'a sculat şi a strîns prepeliţe; cel ce strînsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberii. 33 Pe cînd carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare. 34 Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentrucă acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă. 35 Dela Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot, şi s'a oprit la Haţerot.