21 Dupăce s'au petrecut aceste lucruri, Pavel şi -a pus de gînd să se ducă la Ierusalim, trecînd prin Macedonia şi Ahaia. ,,Dupăce voi merge acolo``, îşi zicea el, ,,trebuie să văd şi Roma.`` 22 A trimes în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas cîtăva vreme în Asia.
23 Pe vremea aceea, s'a făcut o mare turburare cu privire la Calea Domnului. 24 Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu puţin cîştig cu ele. 25 I -a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaş meserie, şi le -a zis: ,,Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atîrnă de meseria aceasta; 26 şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii făcuţi de mîni nu sînt dumnezei. 27 Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.``
28 Cuvintele acestea i-au umplut de mînie, şi au început să strige: ,,Mare este Diana Efesenilor!`` 29 Toată cetatea s'a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gînd în teatru, şi au luat cu ei pe Macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel. 30 Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii. 31 Chiar şi unii din mai marii Asiei, cari -i erau prieteni, au trimes la el să -l roage să nu se ducă la teatru. 32 Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentruce se adunaseră. 33 Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mîna, şi voia să se apere înaintea norodului. 34 Dar cînd l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toţi într'un glas, timp de aproape două ceasuri: ,,Mare este Diana Efesenilor!``
35 Totuş logofătul a potolit norodul, şi a zis: ,,Bărbaţi Efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane şi a chipului ei căzut din cer? 36 Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi, şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită. 37 Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia, cari nu sînt vinovaţi nici de jăfuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre. 38 Deci, dacă în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plîngă împotriva cuiva, sînt zile de judecată, şi sînt dregători; să se pîrască unii pe alţii. 39 Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într'o adunare legiuită. 40 Noi, de fapt, sîntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întîmplate astăzi, căci n'avem nici un temei, ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.`` 41 După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.