1 Apostolii şi fraţii, cari erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvîntul lui Dumnezeu. 2 Şi cînd s'a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur, 3 şi ziceau: ,,Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mîncat cu ei.`` 4 Petru a început să le spună pe rînd cele întîmplate. El a zis: 5 ,,Eram în cetatea Iope; şi, pe cînd mă rugam, am căzut într'o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit pînă la mine. 6 Cînd m'am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pămînt, fiarele, tîrîtoarele şi păsările cerului. 7 Şi am auzit un glas, care mi -a zis: ,Petre, scoală-te, taie şi mănînîncă.` 8 Dar eu am răspuns: ,Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n'a intrat vreodată în gura mea.` 9 Şi glasul mi -a zis a doua oară din cer: ,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.` 10 Lucrul acesta s'a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăş în cer. 11 Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine, au stătut la poarta casei, în care eram. 12 Duhul mi -a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m'au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului. 13 El ne -a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stînd înaintea lui, şi zicîndu -i: ,Trimete la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, 14 care-ţi va spune cuvinte prin cari vei fi mîntuit tu şi toată casa ta.` 15 Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfînt S'a pogorît peste ei ca şi peste noi la început. 16 Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ,Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt.` 17 Deci, dacă Dumnezeu le -a dat acelaş dar, ca şi nouă, cari am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?`` 18 Dupăce au auzit aceste lucruri, s'au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: ,,Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.``