31 De frică să nu rămînă trupurile pe cruce în timpul Sabatului, -căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce. 32 Ostaşii au venit deci, şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintîi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. 33 Cînd au venit la Isus, şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierile picioarelor; 34 ci unul din ostaşi I -a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă. 35 Faptul acesta este adeverit de celce l -a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. 36 Aceste lucruri s'au întîmplat, ca să se împlinească Scriptura: ,,Niciunul din oasele Lui nu va fi sfărîmat.`` 37 Şi în altă parte, Scriptura mai zice: ,,Vor vedea pe cine au străpuns.``