23 Pămînturile să nu se vîndă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sînteţi la Mine ca nişte străini şi venetici. 24 De aceea în toată ţara pe care o veţi stăpîni, să daţi dreptul de răscumpărare pentru pămînturi.
25 Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai deaproape, să vină şi să răscumpere ce a vîndut fratele său. 26 Dacă un om n'are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare, şi -i stă în putinţă lui singur să facă răscumpărarea, 27 să socotească anii dela vînzare, să dea înapoi cumpărătorului ce prisoseşte, şi să se întoarcă la moşia lui. 28 Dacă n'are cu ce să -i dea înapoi, lucrul vîndut să rămînă în mînile cumpărătorului pînă la anul de veselie; la anul de veselie, el să se întoarcă la moşia lui, şi cumpărătorul să iasă din ea.
29 Dacă un om vinde o casă de locuit într'o cetate înconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare pînă la împlinirea unui an dela vînzare; dreptul lui de răscumpărare să ţină un an. 30 Dar dacă această casă, aşezată într'o cetate înconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămînea de veci cumpărătorului şi urmaşilor lui; iar în anul de veselie să nu iasă din ea. 31 Casele din sate, cari nu sînt înconjurate cu ziduri, să fie privite ca ţarini de pămînt: ele vor putea fi răscumpărate, şi cumpărătorul va ieşi din ele în anul de veselie. 32 Cît priveşte cetăţile Leviţilor şi casele pe cari le vor avea ei în aceste cetăţi, Leviţii să aibă un drept necurmat de răscumpărare. 33 Cine va cumpăra dela Leviţi o casă, să iasă în anul de veselie din casa vîndută lui şi din cetatea în care o avea; căci casele din cetăţile Leviţilor sînt averea lor în mijlocul copiilor lui Israel. 34 Ogoarele aşezate în jurul cetăţilor Leviţilor nu se vor putea vinde; căci ei le vor stăpîni de veci.