9 Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: ,,Un om a sădit o vie, a arendat -o unor vieri şi a plecat într'o altă ţară, pentru o vreme îndelungată. 10 La vremea rodurilor, a trimes la vieri un rob, ca să -i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale. 11 A mai trimes un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale. 12 A mai trimes un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela, şi l-au scos afară. 13 Stăpînul viei a zis: ,,Ce să fac? Am să trimet pe fiul meu prea iubit; poate că îl vor primi cu cinste.`` 14 Dar vierii, cînd l-au văzut, s'au sfătuit între ei, şi au zis: ,,Iată moştenitorul; veniţi să -l ucidem, ca moştenirea să fie a noastră.`` 15 Şi l-au scos afară din vie, şi l-au omorît. Acum, ce le va face stăpînul viei? 16 Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.`` Cînd au auzit ei cuvintele acestea, au zis: ,,Nicidecum!``
17 Dar Isus i -a privit drept în faţă, şi a zis: ,,Ce însemnează cuvintele acestea, cari au fost scrise: ,Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului?
18 Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera?``