33 La ceasul al şaselea, s'a făcut întunerec peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea. 34 Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: ,,Eloi, Eloi, lama sabactani`` care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M'ai părăsit?`` 35 Unii din cei ce stăteau acolo, cînd L-au auzit, ziceau: ,,Iată, cheamă pe Ilie!`` 36 Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l -a pus într'o trestie, şi I -a dat să bea, zicînd: ,,Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să -L pogoare de pe cruce!`` 37 Dar Isus a scos un strigăt tare, şi Şi -a dat duhul. 38 Perdeaua dinlăuntrul Templului s'a rupt în două de sus pînă jos. 39 Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, cînd a văzut că Şi -a dat astfel duhul, a zis: ,,Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!``
40 Acolo erau şi nişte femei, cari priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome, 41 cari, pe cînd era El în Galilea, mergeau după El şi -I slujeau; şi multe alte femei, cari se suiseră împreună cu El în Ierusalim.