1 Isus a plecat de acolo, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s'au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început iarăş să -i înveţe.
2 Au venit la El Fariseii; şi, ca să -L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta. 3 Drept răspuns, El le -a zis: ,,Ce v'a poruncit Moise?`` 4 ,,Moise``, au zis ei, ,,a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire, şi s'o lase.`` 5 Isus le -a zis: ,,Din pricina împietririi inimii voastre v'a scris Moise porunca aceasta. 6 Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. 7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa. 8 Şi cei doi vor fi un singur trup.` Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup. 9 Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.``
10 În casă, ucenicii L-au întrebat iarăş asupra celor de mai sus. 11 El le -a zis: ,,Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea; 12 şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.``