13 În urmă, Isus S'a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El. 14 A rînduit dintre ei doisprezece, ca să -i aibă cu Sine, şi să -i trimeată să propovăduiască. 15 Le -a dat şi putere să vindece boalele şi să scoată dracii. 16 Iată cei doisprezece, pe cari i -a rînduit: Simon, căruia i -a pus numele Petru; 17 Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le -a pus numele Boanerghes, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Fiii tunetului;`` 18 Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Cananitul, 19 şi Iuda Iscarioteanul, care L -a şi vîndut.
20 Au venit în casă, şi s'a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prînzească. 21 Rudele lui Isus, cînd au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mîna pe El. Căci ziceau: ,,Şi -a ieşit din minţi.``