17 Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfînt. Ierusalimul însă va fi sfînt, şi nu vor mai trece străinii prin el.
18 În vremea aceea, va picura must din munţi, şi va curge lapte din dealuri, toate pîraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi deasemenea din Casa Domnului, şi va uda valea Sitim.
19 Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă, din pricina sîlniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sînge nevinovat l-au vărsat în ţara lor. 20 Dar Iuda va fi vecinic locuit, şi Ierusalimul din neam în neam. 21 Le voi răzbuna sîngele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion