1 Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şase zeci de coţi şi lat de şase coţi. L -a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului. 2 Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cîrmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători, şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului, pe care -l înălţase împăratul Nebucadneţar. 3 Atunci dregătorii, îngrijitorii şi cîrmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii, şi toate căpeteniile ţinuturilor, s'au strîns la sfinţirea chipului pe care -l înălţase împăratul Nebucadneţar. S'au aşezat înaintea chipului pe care -l înălţase Nebucadneţar. 4 Iar un crainic a strigat cu glas tare: ,,Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! 5 În clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului de aur, pe care l -a înălţat împăratul Nebucadneţar. 6 Oricine nu se va arunca cu faţa la pămînt şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.`` - 7 De aceea, în clipa cînd au auzit toate popoarele sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s'au aruncat cu faţa la pămînt şi s'au închinat chipului de aur pe care -l înălţase împăratul Nebucadneţar.