1 M'a adus înapoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de supt pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit. Apa se pogora de supt partea dreaptă a casei în spre partea de miază-zi a altarului. 2 M'a scos pe poarta de miază noapte, şi m'a făcut să ocolesc pe din afară pînă la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.
3 Cînd a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mînă, a măsurat o mie de coţi, şi m -a trecut prin apă; apa îmi venea pînă la glesne. 4 A mai măsurat iarăş o mie de coţi, şi m'a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea pînă la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi m'a trecut prin ea, şi apa îmi venea pînă la şolduri. 5 A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un rîu pe care nu -l puteam trece, căci apa era atît de adîncă încît trebuia să înot-un rîu, care nu se putea trece.
6 El mi -a zis: ,,Ai văzut, fiul omului?`` Şi m'a luat şi m'a adus înapoi pe malul rîului. 7 Cînd m'a adus înapoi, iată că pe malul rîului erau o mulţime de copaci pe amîndouă părţile. 8 El mi -a zis: ,,Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se pogoară în cîmpie, şi se varsă în marea şi vărsîndu-se în mare, apele mării se vor vindeca. 9 Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge rîul, şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, şi pretutindeni pe unde va ajunge rîul acesta va fi viaţă. 10 Pescarii vor sta pe malurile lui, dela En-Ghedi pînă la En-Eglaim, şi vor întinde mrejile; vor fi peşti de felurie soiuri, ca peştii mării celei mari, şi vor fi foarte mulţi. 11 Mlaştinile şi gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării. 12 Dar lîngă rîul acesta, pe malurile lui de amîndouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, şi roadele lor nu se vor sfîrşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din sfîntul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor ca leac.``