1 ,,Cînd veţi împărţi ţara ca moştenire prin sorţ, să ridicaţi ca dar sfînt pentru Domnul o bucată din ţară, lungă de douăzeci şi cinci de mii de coţi şi lată de zece mii: aceasta va fi sfîntă în toată întinderea ei. 2 Din bucata aceasta veţi lua pentru sfîntul Locaş cinci sute de coţi în lung şi cinci sute de coţi în lat, în patru laturi; şi cinci zeci de coţi ca loc slobod de jur împrejur. 3 Din această întindere să măsori o bucată lungă de douăzeci şi cinci de mii şi lată de zece mii, pentru sfîntul Locaş, pentru Locul prea sfînt. 4 Aceasta este partea sfîntă din ţară: ea va fi a preoţilor cari fac slujba în sfîntul Locaş, cari se apropie de Domnul să -I slujească; acolo vor fi casele lor, şi acesta va fi un loc sfînt pentru Locaşul cel sfînt. 5 Leviţilor, cari slujesc în casă, să li se dea în stăpînire un ţinut de douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi zece mii în lat, pentru cetăţile în cari vor locui împreună cu douăzeci de odăi.
6 Să daţi şi cetăţii o moşie de cinci mii de coţi în lat şi douăzeci şi cinci de mii în lung, lîngă partea cea sfîntă luată pentru sfîntul Locaş; aceasta va fi pentru toată casa lui Israel.