14 Şi Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 15 ,,Fiul omului, fraţii tăi, da, fraţii tăi, cei din robie, şi toată casa lui Israel, sînt aceia despre cari zic locuitorii Ierusalimului: ,Ei sînt departe de Domnul, ţara ne -a fost dată nouă în stăpînire!...` 16 De aceea spune despre ei: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Dacă -i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuş le-am fost un Templu pentru cîtăva vreme, în ţara în care au venit.` 17 De aceea să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Vă voi strînge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăş din ţările în cari sînteţi risipiţi, şi vă voi da ţara lui Israel. 18 Şi cînd vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urîciunile. 19 Le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne, 20 ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21 Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urîciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.```
22 După aceea, heruvimii şi-au întins aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor. 23 Slava Domnului s'a înălţat din mijlocul cetăţii, şi s'a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii. 24 Pe mine însă m'a răpit Duhul şi m'a dus iarăş, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine. 25 Apoi am spus prinşilor de război toate lucrurile, pe cari mi le descoperise Domnul. Robia lui Zedechia şi risipirea poporului.