1 ,,Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s'a întîmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara! 2 Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări! 3 Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sînt ca nişte văduve. 4 Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim. 5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndîrjire, şi cînd obosim, nu ne dau odihnă. 6 Am întins mîna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pîne. 7 Părinţii noştri, cari au păcătuit, nu mai sînt, iar noi le purtăm păcatele. 8 Robii ne stăpînesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mînile lor. 9 Ne căutăm pînea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie. 10 Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei. 11 Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda. 12 Mai marii noştri au fost spînzuraţi de mînile lor; Bătrînilor nu le -a dat nici o cinste 13 Tinerii au fost puşi să rîşnească, şi copiii cădeau supt poverile de lemn. 14 Bătrînii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cînte. 15 S'a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre. 16 A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit! 17 Dacă ne doare inima, dacă ni s'au întunecat ochii, 18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el. 19 Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuieşte din neam în neam! 20 Pentruce să ne uiţi pe vecie, şi să ne părăseşti pentru multă vreme? 21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăş zile ca cele de odinioară! 22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare, şi să Te fi mîniat Tu pe noi peste măsură de mult