1 În locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim a început să domnească Zedechia, fiul lui Iosia. El a fost pus împărat în ţara lui Iuda de Nebucadneţar, împăratul Babilonului. 2 Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din ţară, n'au ascultat cuvintele, pe cari le -a rostit Domnul prin proorocul Ieremia.
3 Împăratul Zedechia a trimes pe Iucal, fiul lui Şelemia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, la proorocul Ieremia, să -i spună; ,,Mijloceşte pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru.`` 4 Pe atunci Ieremia umbla slobod prin popor: nu -l aruncaseră încă în temniţă. 5 Oastea lui Faraon ieşise din Egipt; şi Haldeii, cari împresurau Ierusalimul, cînd auziseră vestea aceasta, plecaseră din Ierusalim.
6 Atunci cuvîntul Domnului a vorbit proorocului Ieremia astfel: 7 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Iată ce să spuneţi împăratului lui Iuda, care v'a trimes la Mine să Mă întrebaţi: ,Iată că oastea lui Faraon, care pornise să vă ajute, se întoarce în ţara ei, în Egipt; 8 iar Haldeii se vor întoarce, vor bate iarăş cetatea aceasta, o vor lua, şi o vor arde cu foc.`` 9 ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu vă înşelaţi, zicînd: ,Haldeii se vor depărta dela noi!` Căci nu se vor depărta! 10 Şi chiar dacă aţi bate toată oastea Haldeilor, cari se războiesc cu voi, chiar dacă n'ar mai rămînea din ei decît vreo cîţiva oameni răniţi, tot s'ar ridica fiecare din cortul lui, şi ar arde cetatea aceasta cu foc.``