1 ,,Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mîndru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu sînt Cel care am făgăduit mîntuirea, şi am putere să izbăvesc!`` -
2 ,,Dar pentru ce Îţi sînt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?`` -
3 ,,Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sîngele lor a ţîşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el. 4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. 5 Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M'ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi -a fost într'ajutor, şi urgia mea M'a sprijinit! 6 Am călcat astfel în picioare popoare în mînia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sîngele pe pămînt.``