16 Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate. 17 Atunci am zis în inima mea: ,,Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.`` 18 Am zis în inima mea că acestea se întîmplă numai pentru oameni, ca să -i cerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sînt decît nişte dobitoace. 19 Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaş; aceeaş soartă au amîndoi; cum moare unul, aşa moare şi celalt, toţi au aceeaş suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. 20 Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărînă, şi toate se întorc în ţărînă. 21 Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos în pămînt? 22 Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decît să se veselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine -l va face să se bucure de ce va fi după el?